Taie sunetul

Dacă am noroc. E una și mai nașpa. Țipă ce țipă și apoi plânge.

Rămân prost. Am impresia că am pierdut ceva. Păi cum vine asta frate?! Nu eu ar trebui să plâng? Că doar la mine s-a țipat. Nu înțeleg logica. Nu e ca și cum zic eu ceva în timp ce țipi, ca să zic că te superi și de-aia dai drumul la robinet. Refac în capul meu tot ce s-a întâmplat. Nu am fost atent la ce-a zis, dar pot să intuiesc. Deci așa, am venit, de ce sunt obosit, da nu mai ieșim și noi pe nicăieri, da când plecăm noi doi la X sau Y. O chestie de genul ăsta și apoi începe să țipe din ce în ce mai tare. Vine doamna Lari să vadă dacă suntem bine. Răspund eu la ușă că domnișoara țipă și nu poate să facă două lucruri de-odată, scap de babă, mâ întorc, mai țipă nu-știu-ce și apoi plânge.

Nu pot să înțeleg. Dar e ok. Pot să mă distrez cam din orice. Și când se întâmplă fazele d-astea, tai sunetul.

Văd vena de pe frunte cum pulsează și roșul din obraji cum coboară spre gât. Nu mai clipește; ochii sunt larg deschiși și vinișoarele au dat atac la iris. Mâinile se-nvârt, ca la înnot, înainte și în apoi. Împinge capul înainte, ca o gâină, când punctează un argument sau când adaugă ceva. Citesc pe buze: ”și aia faci, și aia, nesimțitule, porcule”. Ochii obosesc din când în când și din toate clipirilede care-a uitat, se face de-unul puternic, închide ochii și încrețiturile din colțul lor se înmulțesc. Ridică sprâncenele când deschide ochii, e efortul mare, s-a uscat corneea. Își duce mâinile la cap, se prăbușește pe-un scaun și scoate un fel de răget, i se vede și omulețul. Se uită la mine și îi tremură buza de jos. Lacrimile încep să curgă și trântește capul pe masă. Plânge cu sughițuri.

Fug sau nu fug?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *