Sfârșitul

Babele au prins deja a plânge și una molfăie cam tare la covrig. Fi-su mare n-a vrut să vină că l-a supărat când l-a zgâriat în treacăt, când era mic, cu un cuțit mai ruginit. Eu și mai multe-am îndurat și știu deja că nici două șipci de gard nu mă lasă hainele ălea de copii ai lui să iau după ce-o muri. Ăla micu, cu gându cel mai rău, zic babel-ăstea pe la colțuri, că deja a vândut casa la unu de prin București. N-am încredere în el nici să-i țină coliva.

Sunt numa eu și el aicea, babele sunt de decor, ca bibelourile cu căluți și popa caută să găsească pomana. Îl prind de mână pe taica și-l pup pe frunte să numai geamă. Îți mulțumesc taică, că ți-ai luat din timp, să stai mai mult pe moarte, să poa să-ți pună toți bănuțul și oful la ureche. Mă strânge tare și mă dau în spate, spăriat.

Şi atunci îl văd că-nvie, înainte să fi murit încă. Se ridică în capul oaselor şi e mai mare decât noi toţi la un loc, mai nalt şi mai frumos şi îi ard ochii într-un negru ciudat (l-am moştenit, pesemne) şi zice:

În fiecare noapte visez cu mirosuri şi gusturi. Liliac. Flori de măr. Zambile şi lalele, cum le ţineam strâns până ce-mi transpirau palmele când mergeam tustrei, eu şi cu fraţii mei, la biserică, de Paşte. Visez gust de măr verde şi simt pe mâini un lemn crud, un băţ mai înalt ca mine, cu care cercam să dau merele jos. Visez căldură molatecă şi apusul la poartă, salutând cu capul înclinat vecinii şi cu unghiile râcâind vopseaua verde de pe bancă. Visez furişatul după casă, strângând între gingiile fără rod, boabe tari de strugure. Visez o blană moale a unui câine credincios. Visez o piele caldă şi un umăr în care îmi îngrop capul. Visez prieteni buni care au murit pe rând, bătrâni şi gârboviţi, cum ne ţinem toţi de mâni şi alergăm desculţi pe uliţă. Ştiu că mă duc. Şi dacă mă iei, Doamne, cu tine, fă-mă rogu-te iar copil! Fă-mă copil! Cu miros de măr verde.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *