Profu`

Următoarele pasaje sunt extrase dintr-un jurnal de profesor care se vrea poet, de poet care se vrea filosof, de filosof care se vrea profesor. Un jurnal prăfuit, de provincie, scuipat cu votcă ieftină și îngălbenit de fum.

Z1

Aș vrea să știu ce vor oamenii de la mine. Aș vrea să fiu măcar după ce mor celebru și aș vrea să am pe cine să-nvăț istorie. Aș vrea să pot să răspund cu sarcasm elevilor mei proști și ei chiar să înțeleagă. Aș vrea să plec trântind ușa și să trăiesc din ce scriu. Aș vrea să știu ce vor toți oamenii ăștia de la mine.

Z24

Le-am adus un volum de poezii azi. Primul pe care l-am publicat. Nu știu cum să le zic să-l cumpere. Nu , nu e ca și cum am pretenția că or să-nțeleagă ceva din el sau că o să le lumineze viața, după cum mie mi-au întunecat-o cuvintele după ce s-au prăbușit pe hârtie… Nu. Vreau să văd bani cum curg din degetele grase, banii pe care-i iau de la părinți cu degete și mai grase, ca să-i dea pe țigări și cafele, cola, kfc și dezosate de porc mistreț. Și-apoi ei mint că sunt cuminți și cer bani și de ciocolată, pentru degetele lor grăsuțe. Ia mami, ia bani pentru ciocolățică. Vreau banii lor pentru că îi merit și scriu frumos.

L-au dat prin clasă, le-am spus că am mai multe la mine, dacă vor. Am auzit șușoteli. Nu, nu măgarilor, nu „pun la notă” dacă-l cumpărați.  Apoi au început să-și dea coate și să se spargă de râs; au văzut ceva legat de sex. Recuperez volumul și-l bag în servietă. Mama măsii.

 

Z35

Profesora perpetuum virginae:

-Știi, am auzit de la câțiva copii că te-au văzut în Vamă. Și nu ți-o zic cu răutate sau ceva, nu, Doamne ferește, suntem colegi și știi că te respect mult și știu că și tu pe mine, adică și tu mă respecți pe mine și îmi place că iubești istoria și pentru tine orice bătălioară mică a schimbat cursul istoriei și nimic nu ar mai fi fost așa cum e astăzi dacă sabia… în fine, înțelegi unde bat… Nu? Nu?! Serios? Credeam că totul e clar deja, adică e destul de explicit. Mă rog, în regulă…ideea e că te-au văzut copiii. Și nu, nu erai prea bine, adică au zis ceva ce pantaloni rupți și ceva știi tu, murdar pe tricoul tău și un miros neplăcut ce plutea pe lângă tine și mai ales faptul că zăceai inconștient pe trotuar pe strada principală, e… e cam neplăcut, se uită la tine altfel.. crezi că ei nu înțeleg, dar de fapt înțeleg și înțeleg chiar foarte bine… Știi, ei sunt acești mici adulți, pui de adulți și cresc, cresc mari, de fapt noi îi creștem…

Eu, făcând un gest cu mâna „am înțeles”

Profesora perpetuum virginae:

-Nu e cazul să te necăjești, serios. Până la urmă, era și ziua ta liberă și ai tot dreptul să ți-o petreci cum vrei, și în șanț dacă e cazul! Orice ar fi, pot și vreau să te susțin dacă problemuța asta ajunge și pe la alți colegi de-ai noștri. Poți conta pe mine! Da…totuși…evită subiectul ăsta dacă simți că s-ar ivi cumva în vreo discuție, poate puțin insinuat sau nu. În fine.

Eu, făcând un gest cu mâna „am înțeles”

Profesora perpetuum virginae:

O, Doamne, două minute. Două minute din oră! Am fugit! 60 de minute nu ajung niciodată, nu crezi?!

Z40

Nu mai are sens. Se uită ca VITELE! Văd golul din ochii lor. Prostia imperturbabilă. Dinainte să deschidă gura, îmi dau seama că vor fi alese pentru alcătuirea propoziției, aleatoriu, 5 cuvinte din vocabul lor limitat de 200, fără interjecții și onomatopee, desigur. Am simțit cum mi se zbat violent degetele de la mâna stângă și a trebuit să o potolesc cu cea dreaptă și cu un gât de apă. Un prost, un oricare a-nceput să vorbească, „să spună lecția”. Mi-a venit să-l pocnesc, să sparg tabla cu capul lui, gol dealtfel. Zicea două vorbe, povestea de ce mai mănâncă el și cum se scarpină la ouă, ca să zic așa și apoi îl pufnea râsul. Și din nou, și din nou. Până ce l-am oprit și l-am notat cu 6. Peste 2 ore aflu că părinții m-au solicitat pentru o „ședință de bună înțelegere”. Prostia mă deprimă, prostia e mai bătrână decât omenirea însăși.

Z55

E atât de frumoasă. Are părul lung și prins în coc cu 3 creioane colorate. Pe fața ei pic de fard și rochiile ei, toate, trec de genunchi. Nu poartă niciodată pantaloni și, dacă îndrăznesc să spun, cred că lenjeria o incomodează de-a dreptul. Nu mă simt ca un moș pervers când deschid geamul, să văd sfârcurile mici cât vârful creioanelor ei încearcând să strâpungă inul rochițelor.  Nu mă simt în niciun fel și nu vreau s-o rumeg prea mult. Problema adică. N-are sens. Îmi place mult de ea și îmi place mirosul ei de bumbac și fum. Când mă prinde la fumat, în pauze, întotdeauna mă întreabă câte ceva, de cele mai multe ori, e legat istorie. Mai zice câteodată de Olimpiadă. Nu prea cred că e cu adevărat interesată, dar e de înțeles cumva… trebuie să aibă un motiv pentru care să vorbească cu proful cel schilod și cam urât. Când trec colegii ei pe lângă noi, să audă ceva firesc. Nu-mi dau seama dacă e vreunul care face mișto de situația asta…Cred oricum că e atât de deșteaptă încât le-a spus și lor treaba cu Olimpiada.

Vino mai aproape, să-mi umplu nările de bumbac.

 

Z56

Aș chema-o la cafea, poate după ore, sau cândva devreme. Aș vrea să o iau pe sus și să fug cu ea. Să-i citesc toate poeziile mele și ea să mă mai ajute cu rimele. Să ne plimbăm prin parc și să ne trântim pe iarbă, păziți de rochiile ei de in.

Nu, dragi elevi proși, nu, azi nu învățăm despre nimic. Program de voie, da, da, aveți nuștiuce test, puteți să învățați. Inul e străveziu azi.

 

Z57

Curva! Curva curva curva! Și proasta! Și-a găsit perechea în băiatul „7 cuvinte și 2 interjecții”. Sigur o face să se simtă specială. O să-i agațe rochița în primul copca din Herăstrău în care va reuși s-o proptească. Adio inocență, adio gură proaspătă!

Aș vrea s-o prind și s-o lovesc, s-o cert, să-i spun: Dragă, tu nu vezi că ți s-au îngrășat degetele?!

 

Z1

Cândva, știam doar interjecții.

Acum știu și cuvinte. Scurte, lungi, murdare, pieptănate, periate, focoase și spinoase.

Acum știu și cuvinte și sunt mult, mult mai trist.

 

În loc de încheiere, scurt anunț siropos dintr-o gazetă fictivă cu personaje fictive, din provincie (și gazeta și personajele):

Profesora perpetuum virginae și Profesorum tristum nu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, dar s-au tolerat până la sfârșitul răbdării cuvintelor și au comunicat prin semne până la moarte. Interjecțiile s-au sinucis!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *