Dă-o mai tare

Acum ţipă. Din orice. Dacă-s norocos, scap fără palmă friptă peste ceafă.

Cred că îi place cum sună. Nici nu prea mai știu ce spune, nu sunt chiar așa atent. Doar când țipă câteodată sacadat și încerc să pun totul pe muzică, în capul meu. Știi, cu tobe, când face pauze între cuvinte. Și apoi chestia aia de la sfârșit când i se frânge vocea, un fel de drrrrmm din ăla la chitară, de sfârșit.

Ţipă dimineaţa, că n-am făcut cafea pentru doi. Bun, o rezolvă. Îmi ia cana şi-o bea pe-a mea. Păi atunci de ce-ai mai țipat, dacă tot mi-ai furat cafeaua? De-antrenament sau cum?

Ţipă că sunt prea calm. Da’ ce vrei turbato să ne certăm ca chiorii şi să mai întârzii şi la muncă din cauza ta?

Ţipă că n-avem şi noi un mic dejun romantic. Ce să mai fie romantic, dacă ţipi într-una ca nebuna?

De ce nu faci TU chestiile astea? E undeva scris că trebuie să le fac eu? N-aș contrazice niciodată, dacă-mi dai o sursă. Gen, uite frate, așa scrie în x carte.

Mă rog. Țipă, bun. Pot să mă obișnuiesc cu asta. Partea nasoală e că trebuie să stau lângă ea când face chestia asta și nu prea înțeleg de ce. O aud, oricum, de la pișătoare sau din sufragerie, de ce trebuie să stau lângă ea când țipă?

Aș vrea s-o prind odată de umeri și să-i zic: „Uite, tu oricum vrei să te descarci. De ce nu țipi tu aici, cât vrei și eu mă duc la teve să văd un documentar sau ceva. Sau să dorm. Dar nu uita să mai bei niște apă din când în când, știi, pentru gât zic. Să nu se usuce.”

Nooooooo, nu e chiar așa simplu. Trebuie să stau, să o ascult și eventual să zic ceva. Dar niciodată în timp ce țipă, trebuie să aștept să termine. Dar nici atunci nu pot să zic direct, trebuie să aștept 2-3 secunde, ca să pară cumva că m-am gândit la ce-i spun. Și trebuie să zic ceva calumea, ce vrea ea s-audă , niciodată ce e în capul meu.

La drept vorbind, nici nu o ascult, deci n-am nimic în cap pe tema asta. Și-apoi, nu pot să zic nici că sunt de-acord cu ce-o fi zis acolo, pentru că sigur în ce-a țipat ea mi-a zis și prost sau alt sinonim de vreo 2 ori, cel puțin, și ar însemna că-s io și mai prost dacă zic „da. Așa e”. Și-n plus, nu poți să fii pur și simplu de-acord, chiar dacă vă certați pe-un subiect tâmpit, de genul: nu mai e hârtie la budă și tu zici „da, nu mai e. Am văzut și eu”, că e-un fel de persiflare sau ceva. E paranoia.

Așa că cel mai bine, după alea 2-3 secunde de pauză, când îi ies de tot ochii, de parc-ar vrea să-i bage în ochii mei, știu că ăla e momentul și trebuie să dau replica. ”Să știi că nu îmi place să mă jicnești, chiar deloc. Dar da, și eu am greșit”. Și bam! Gata. Ne ducem la culcare, fiecare în patul lui, slavă Domnului. Și dimineața, fac cafeaua și o luăm de la capăt, cu pâinea și creierul prăjit.

One thought on “Dă-o mai tare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *