Monthly Archives: July 2013

Cald

Am un vis care se tot repetă.

Pare foarte real și mă bagă în boală de fiecare dată când mă văd acolo. Fac o baie de mulțime și ies aburi din gurile lăbărțate. Încep să cânt, nu, urlu de-a dreptul și am un pahar în mână. Cum se sparge, cum îl scap vreau să spun, mi se aduce altul. Îmi plac băieții care au grijă de mine. Am o țigară care nu se stinge niciodată și îmi fumegă între degete. Se întrepătrund culori și guri în jurul meu și fetele se freacă de boxe. E cald-cald, îmi curge transpirație pe ceafa goală și mă gâdilă când se evaporă. Hai cu mine, hai să te duc undeva frumos, vrei să te apleci puțin, ți se văd sfârcurile, saliva ta are gust de mare, vreau să te sărut, îmi plac sânii tăi, te superi dacă îmi scuipi în pahar, vreau sa te am, hai hai hai. Se culcă lumina de tot pentru 3 secunde, dar e suficient și atat. Cum deschid ochii, un el are mai mult decât vorbe pregătite pentru mine. Mă împinge pe un perete transpirat și îmi acoperă gura. Nu aș fi țipat oricum.

Nu-i văd fața, deși nu cred că ar face o diferență. Din când în când îmi suflă ceva în ureche și mă jur că nu înțeleg ce zice. Zâmbesc frumos, ochii îmi alunecă în gol și trag din țigară. Nu mai înțeleg nici muzica, simt doar un ecou și un bâzâit prelung, în piept. Mi se taie respirația și mă zbat, deși nu aș vrea să plec. Am mâinile calde, frig și sunt sugrumată de încheieturi. E gălăgie și bărbați de toate culorile se agață de mine. El mă apără, îi lovește cu piciorul, ca pe câini.

Muzica se aude mai clar, îmi dau seama că e melodia mea. Fredonez și simt cum mi se topește carnea în jurul încheieturilor. Închid ochii, doar o clipă. „–Hei! Sunt aici.” Saliva lui cu gust de vin și lămâie, mâini goale pe tâmple, o palmă peste fund. Îl știu pe băiatul ăsta, câteodată cred că mai și există.

Tresar și înghit în sec. Nu e el. Nici de data asta. E doar un altul cu pielea caldă. Doarme lângă mine, îmi sărută coapsele, e blând.

Vara nu am nevoie de așternuturi.

Taie sunetul

Dacă am noroc. E una și mai nașpa. Țipă ce țipă și apoi plânge.

Rămân prost. Am impresia că am pierdut ceva. Păi cum vine asta frate?! Nu eu ar trebui să plâng? Că doar la mine s-a țipat. Nu înțeleg logica. Nu e ca și cum zic eu ceva în timp ce țipi, ca să zic că te superi și de-aia dai drumul la robinet. Refac în capul meu tot ce s-a întâmplat. Nu am fost atent la ce-a zis, dar pot să intuiesc. Deci așa, am venit, de ce sunt obosit, da nu mai ieșim și noi pe nicăieri, da când plecăm noi doi la X sau Y. O chestie de genul ăsta și apoi începe să țipe din ce în ce mai tare. Vine doamna Lari să vadă dacă suntem bine. Răspund eu la ușă că domnișoara țipă și nu poate să facă două lucruri de-odată, scap de babă, mâ întorc, mai țipă nu-știu-ce și apoi plânge.

Nu pot să înțeleg. Dar e ok. Pot să mă distrez cam din orice. Și când se întâmplă fazele d-astea, tai sunetul.

Văd vena de pe frunte cum pulsează și roșul din obraji cum coboară spre gât. Nu mai clipește; ochii sunt larg deschiși și vinișoarele au dat atac la iris. Mâinile se-nvârt, ca la înnot, înainte și în apoi. Împinge capul înainte, ca o gâină, când punctează un argument sau când adaugă ceva. Citesc pe buze: ”și aia faci, și aia, nesimțitule, porcule”. Ochii obosesc din când în când și din toate clipirilede care-a uitat, se face de-unul puternic, închide ochii și încrețiturile din colțul lor se înmulțesc. Ridică sprâncenele când deschide ochii, e efortul mare, s-a uscat corneea. Își duce mâinile la cap, se prăbușește pe-un scaun și scoate un fel de răget, i se vede și omulețul. Se uită la mine și îi tremură buza de jos. Lacrimile încep să curgă și trântește capul pe masă. Plânge cu sughițuri.

Fug sau nu fug?