Preambul: Alergăm, nu vor să ne dea bilet, alergăm, trenul pleacă în 5 minute, alergăm, naşul se fâstâceşte ca Marilyn deasupra canalului, alergăm, găsim două locuri. Ne oprim şi răsuflăm.
Decor: compartiment obosit de gri de tren, durduliu mai negricios în pulovăr negru strâns pe corp: pe tricoul gri spălăcit desluşesc forma buricului
Actori-combatanţi: colţ stânga- CFRist pe la vreo 50 de ani(deghizat), colţ dreapta- tânăr revoltat de sistem
Elemente de compoziţie: controlorul- picătura care a umplut paharul, studentele: incitatorii
„Nu avem bani. Suntem studente, cu 3,5 luam personalul până la Ploieşti şi ajungeam când ajungeam şi tu vrei să-ţi dăm 20 de lei?”
Nu ai sorţi de izbândă cu controlori fixişti, burţoşi şi autişti: stau în uşă să intre frigu’ până cedezi şi le dai banu’. Mă sâcâie până îi întind 2 bancnote de 10 lei: cască ochii ca o curcă beată „21, 5 am spus”. În compartiment nimeni nu mai vorbeşte.
Oftez şi îmi trag gluga pe cap cu gândul naiv că aş putea trage un pui de somn.
Uniţi de cauză comună, dar separaţi de tabere adverse combatanţii încep să combată; am trecut de mult de remarci fine despre zăpada pufoasă de pe şine. Pe sub gene apreciez postura cocoşilor: ăl bătrân(C.B) e adâncit în fotoliu şi creasta albă e ciupită la tâmple, ăl tânăr(C.T) e înfoiat şi cotcodăceşte prelung- atacă des şi rareori rămâne fără ghiers, ăl gras(C.G) aşteaptă înfruntarea şi ia partea nimănui.
C.T: Se poate, domne, să nu fii în stare să cureţi o amărâtă de zăpadă de pe şine? La câţi angajaţi sunt…
C.B: Nu mai sunt chiar atâţi de mulţi, să ştiţi. Acum ani buni, era armata: 50 de oameni aduşi să dea cu măturica. Apoi din ce în ce mai puţini, pân-au rămas vreo 2: stau şi-aştreaptă, la macaz, să răsufle şi să dea cu măturica. La ce salariu de rahat, mai îţi vine să dai cu măturica?
sub suflul ultimelor cuvinte, guguloaiele scămoşate îmbrobodite pe mânecile lungi, tremură înfricoşate.
C.G se uită în jos, oftează
C.T: Păi da’ atunci, de ce-au mai investit atâtea milioane în locomotive cu 200 la oră? Unde să se ducă cu ele?”
C.B.: Nu ştiu cât au investit.
C.T: Da’ de tehnologia de la ăi din Norvegia, Scandinavia şi alte alea, ce să mai zici? Ăia cum de tot ajung la timp, prin nămeţi şi viscol?
C.B: Nu ştiu cum e acolo, la ei. Dar dacă la noi, din 10 în 10 ani, să zic, vine urgia, mai are rost să cheltui atâţia bani? Mai e rentabil? Să fim rezonabili. Eu lucrez la CFR şi mai ştiu şi eu, aşa, una-alta.
Şi atunci, C.T. nu s-a mai certat cu C.B.
S-a certat cu instituţia. S-a certat cu sistemul. S-a certat cu România.
Şi-a mai descheiat doi nasturi de la pulovărul lucios şi scump, şi-a mai scârţâit de podea, adidaşii imaculaţi, să capete curaj şi a început să toarne toate rahaturile din informaţii obscure, pe glas piţigăiat, ca o babă spălăcită şi răutăcioasă, la şezătoare.
C.T: Şi eu ştiu. Ştiu multe şi nasoale. Am o prietenă în Braşov şi mi-a spus cum s-a privatizat CFR-ul. A venit unul mai negru, ştiţi, omul negru şi i-au lucit ochii a câştig: a cumpărat şi la primul drum, şi-a scos pârleala. Şi-atunci, tu ce mai faci? Mai îţi vine să plăteşti o grămadă de bani pe trenuri care nu circulă şi să dârdâi de frig? Sau dai un ban acolo, la particular, dai cât face, adică şi mergi calumea? Bine, mie mi-a zis prietena asta, că acu e chiar bine la Braşov, nu se circulă atât de greu, dar dacă ar fi, cum ai face?
*Din guşă scuipă venin, cu fiecare cuvânt.
CFR: Nu ştiam cine a cumpărat, dar ştiam că s-a privatizat pe-acolo…
C.T: Şi de fete, ce mai ziceţi, cu controlorul. A avut dreptate? Pentru o amărâtă de staţie? Ăla ce scuză mai are?
CFR: (zâmbeşte amar, e amuzat de cocoşul cel mic, înfoiat tot, care se crede şarpe)
Domne, nu iau apărarea controlorului. Nu iau apărarea muncitorilor şi nici ălora care au privatizat, treaba lor. Nu iau nici măcar apărarea CFR-ului.
De fapt, nici măcar nu ştiu cui iau apărarea. Ştiţi vorba aia, România e o ţară frumoasă, păcat că e locuită!
C.T: Şi condusă!
Se văd fabricile ţi ne luăm şubele pe noi. „Seară bună!”
Epilog: Ne trag de urechi până protestăm, în piaţa Universităţii. Ne trag de mânecă noi miniştrii să-i primim în casă, că-s mai buni ca ceilalţi. Ne trag pe şine, trenuri slinoase şi întârziate, prin nămeţi care au înghiţit case şi au scuipat mame şi copii pe horn. Ne trag de limbă ţi degete: vor să ne ia şi libertatea: sus pancartele, un nou protest, de la naţia de C.T. zburliţi: Ia mai ducă-se dracului şi ACTA!